Reuniune informală a miniştrilor apărării şi de externe ai UE, la Copenhaga (28-29 august 2025)

O reuniune informală a miniştrilor apărării şi de externe ai UE are loc la Copenhaga, în intervalul 28-30 august 2025, sub egida preşedinţiei daneze a Uniunii în colaborare cu Acţiunea externă a Uniunii Europene şi Comisia Europeană. În perioada 28-29 august se reunesc miniştrii apărării din UE, în timp ce între 29 şi 30 august are loc întâlnirea între miniştrii de externe, în format Gymnich, conform https://danish-presidency.consilium.europa.eu/.

 

La reuniunea miniştrilor apărării se vor lua în discuţie teme precum cooperarea UE în materie de securitate şi apărare, suportul militar oferit Ucrainei sau operaţiunile şi misiunile militare ale UE.

 

În ceea ce priveşte întâlnirea dintre miniştrii de externe, formatul informal creează o oportunitate pentru discuţii şi reflecţii mai deschise asupra aspectelor strategice legate de rolul şi poziţia UE pe scena mondială, dar şi aspecte legate de investiţiile europene comune, ajutorul umanitar şi parteneriatele internaţionale, informează site-ul https://danish-presidency.consilium.europa.eu/.

                                                                                                                                    ***

Reuniunea informală a miniştrilor de externe ai UE, cunoscută drept Gymnich, după numele locului în care a avut loc, pentru prima dată o astfel de reuniune, în 1974, în Germania, se desfăşoară bianual şi este găzduită de statul care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi prezidată de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate, conform site-urilor mae.ro şi https://www.eu2020.de/.

 

Cu acest prilej, sunt discutate subiecte importante de pe agenda internaţională şi de interes pentru UE, a căror listă este stabilită de Înaltul Reprezentant, în consultare cu statul gazdă. Spre deosebire de reuniunile formale sau informale ale Consiliului Afaceri Externe, la discuţiile în format Gymnich nu se adoptă concluzii şi nici alte documente. 

 

Anterioara reuniune a miniştrilor de externe în format Gymnich s-a desfăşurat în 7-8 mai 2025. Majoritatea participanţilor au fost de acord, în cadrul discuţiilor, că lipsa progreselor în direcţia păcii în Ucraina se datorează poziţiei intransigente a Rusiei, acţiunile acesteia confirmând că nu are nicio intenţie reală de a înceta ostilităţile şi de a căuta soluţii diplomatice la conflict. În ceea ce priveşte relaţiile comerciale transatlantice, miniştrii au convenit, în context, că situaţia actuală nu avantajează niciuna dintre părţi, dar că Uniunea rămâne un partener comercial cheie pentru SUA, motiv pentru care acţiunea unitară consolidează poziţia de negociere a Europei. În discuţia despre securitate, s-au abordat, cu miniştrii ţărilor candidate şi potenţial candidate, atacurile hibride şi campaniile care vizau atât ţările membre ale UE, cât şi ţările aspirante, scrie site-ul https://www.gov.pl/. AGERPRES/ (Documentare – Ionela Gavril, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa articolului: https://agerpres.ro/documentare/2025/08/28/reuniune-informala-a-ministrilor-apararii-si-de-externe-ai-ue-la-copenhaga-28-29-august-2025–1479113

ro_RORomanian