O analiză critică a propunerii legislative pentru crearea unei infrastructuri naționale de depozitare agricolă
În timp ce Europa Occidentală dezbate inteligența artificială în agricultură și fermele verticale, România pare să se întoarcă la modelele economice ale secolului trecut.
O propunere legislativă recentă, inițiată de un grup de parlamentari, vizează crearea unei vaste infrastructuri publice de depozitare pentru produsele agricole și înființarea unei Burse Agricole Naționale gestionate de stat.
Deși intențiile par lăudabile – sprijinirea celor 3,4 milioane de gospodării agricole mici și reducerea pierderilor post-recoltă estimate la 20-40% – soluția propusă ridică întrebări fundamentale despre rolul statului în economie și despre înțelegerea mecanismelor moderne de piață.
Promisiuni ambițioase, fundamente șubrede
Propunerea legislativă promite o transformare radicală: centre regionale de depozitare dotate cu tehnologie modernă, o platformă digitală națională pentru tranzacționare și eliminarea intermediarilor din lanțul alimentar.
Deputatul Groza Călin Florin și colegii săi prezintă această inițiativă ca pe „un pas decisiv către o agricultură sustenabilă, transparentă și competitivă la nivel european”.
Realitatea, însă, este mai nuanțată.
Consiliul Economic și Social, organism consultativ al Parlamentului și Guvernului, a emis un aviz nefavorabil categoric, semnalând „intervenția excesivă a statului în funcționarea pieței agricole” și riscul creării unui „monopol public”.
Mai grav, Consiliul Legislativ a evidențiat că propunerea ar putea încălca normele Uniunii Europene privind concurența – un aspect care ar putea atrage sancțiuni financiare semnificative pentru România.
„Crearea prin lege a unei infrastructuri centralizate și a unei burse naționale administrate de stat ar putea conduce la o formă de monopol public sau la distorsionarea concurenței, mai ales dacă ar exclude sau ar descuraja inițiativele private deja existente în domeniul depozitării și al tranzacționării produselor agricole.”
– Consiliul Economic și Social, Aviz nr. 7410/2025
Lecții neînvățate din istorie
Pentru observatorii familiarizați cu istoria economică a Europei de Est, propunerea evocă fantomele trecutului comunist, când statul controla întreaga filieră agricolă, de la producție la distribuție.
Deși autorii proiectului neagă probabil orice asemenea comparație, similitudinile sunt greu de ignorat: centre de colectare gestionate de stat, o bursă agricolă națională sub autoritatea Ministerului Agriculturii și promisiunea eliminării „intermediarilor” – un termen care în vocabularul economic socialist desemna întreprinzătorii privați.
Experiența internațională demonstrează că piețele agricole funcționale se bazează pe competiție, nu pe monopoluri de stat. În Polonia, Ungaria sau Cehia, dezvoltarea agriculturii după 1989 s-a bazat pe încurajarea inițiativei private, cooperativelor autentice (nu impuse de sus) și integrarea în lanțurile de aprovizionare europene.
România are deja burse de mărfuri funcționale unde se tranzacționează produse agricole – de ce ar fi necesară o nouă structură birocratică?
Problema reală necesită soluții reale
Nu contestăm existența problemelor semnalate: fragmentarea excesivă a terenurilor agricole, lipsa facilităților de stocare moderne și dificultățile micilor fermieri în accesarea piețelor sunt realități dureroase.
Însă soluția nu constă în reînvierea modelelor etatiste, ci în politici inteligente care să stimuleze sectorul privat și să consolideze capacitatea fermierilor de a se organiza.
În loc să construiască el însuși depozite, statul ar putea:
∙ Oferi granturi și credite subvenționate pentru cooperativele agricole care doresc să-și construiască propriile facilități de stocare;
∙ Simplifica birocrația și reduce taxele pentru întreprinderile care investesc în infrastructură agricolă; ∙ Facilita accesul fermierilor la platformele digitale existente prin programe de alfabetizare digitală; ∙ Investi în infrastructura de transport rural, adevărata barieră între fermieri și piețe.
Costul iluziilor
Aspectul financiar al propunerii este deosebit de îngrijorător.
Documentul menționează vag un „mecanism de finanțare mixt” care include bugetul de stat, fonduri europene și contribuții locale, dar nu oferă nicio estimare concretă a costurilor. Construirea și operarea unei rețele naționale de centre de depozitare ar necesita investiții de sute de milioane de euro – resurse care ar putea fi direcționate mai eficient către educație agricolă, cercetare sau sprijinirea directă a fermierilor.
Mai mult, există riscul real ca Uniunea Europeană să considere această schemă drept ajutor de stat incompatibil cu regulile pieței unice.
România și-ar putea vedea blocate fondurile europene pentru agricultură tocmai în momentul în care are cea mai mare nevoie de ele pentru modernizarea sectorului.
O cale mai înțeleaptă înainte
România are nevoie urgentă de modernizarea agriculturii, dar nu prin revenirea la modelele centralizate ale trecutului. În era digitalizării și a economiei de piață, succesul vine din îmbrățișarea inovației, nu din nostalgia controlului de stat.
Parlamentarii ar face bine să studieze modelele de succes din alte țări europene: cooperativele agricole din Olanda, clustere-le agro-alimentare din Italia de Nord sau platformele digitale de comercializare din Estonia.
Toate acestea au un element comun: sunt inițiative private sau public-private, nu monopoluri de stat.
Concluzie: Între bune intenții și realități economice
Propunerea legislativă privind dezvoltarea spațiilor de depozitare și crearea Bursei Agricole Naționale ilustrează perfect dilema României contemporane: dorința sinceră de a rezolva probleme reale, cuplată cu o înțelegere limitată a mecanismelor economice moderne și o tentație persistentă către soluții etatiste.
Micii fermieri români merită sprijin real, nu iluzii birocratice.
Au nevoie de acces la credite, educație, tehnologie și piețe – nu de o nouă structură administrativă care să promită să rezolve toate problemele lor.
În economia secolului 21, statul trebuie să fie un facilitator și un regulator echitabil, nu un jucător dominant pe piață.
România se află într-adevăr la o răscruce în ceea ce privește dezvoltarea agricolă. Alegerea pe care o face acum – între nostalgia controlului de stat și îmbrățișarea economiei de piață moderne – va determina nu doar viitorul fermierilor săi, ci și capacitatea țării de a se integra cu succes în economia europeană competitivă.
Este timpul ca decidenții politici să aleagă calea progresului, nu a regresului.
Romanian 
English 