LocaleParțialePMB2025/Dan Cristian Popescu și-a depus candidatura la Primăria Capitalei

Consilierul general PSD Dan Cristian Popescu anunță că și-a depus candidatura la Primăria Capitalei.

‘Mi-am depus candidatura. 27.514 mulțumiri pentru fiecare semnătură depusă, pentru fiecare om care a avut încredere și a ales să sprijine un candidat independent. Drumul abia începe. Bucureștiul merită mai mult, iar eu continui să lupt pentru asta: cu seriozitate, cu respect și cu sprijinul vostru’, scrie Dan Cristian Popescu, pe pagina sa de Facebook.

Duminică dimineața, el anunța că a cerut binecuvântarea părintelui Ciprian Grădinaru, având convingerea că orice ‘drum important începe cu un gând bun, cu smerenie’ și cu dorința sinceră de a face bine.

‘Intrăm într-o perioadă decisivă pentru orașul nostru. Bucureștiul are nevoie de mai mult echilibru, de mai mult respect între oameni și de un proiect care să unească, nu să dezbine. Cu această binecuvântare pornesc la drum cu sufletul împăcat și cu responsabilitatea pe care o datorez bucureștenilor’, a scris el, pe aceeași rețea de socializare.

Dan Cristian Popescu, în prezent consilier general PSD, a fost viceprimar al Sectorului 2 (2016- 2020) și deputat în perioada 2012 – 2016.

La începutul lunii octombrie, a înregistrat la Primăria Municipiului București, un proiect conform căruia toate vehiculele neînmatriculate în Municipiul București sau județul Ilfov care circulă pe drumurile publice din Capitală ar urma să plătească o taxă de acces, tip rovinietă. AGERPRES/(AS – redactor: Irinela Vișan, editor: Cătălina Matei, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa articolului: AGERPRES

en_GBEnglish